Centrul Medical Emerald a oferit până acum servicii de excepție în patologiile asociate creierului și inimii, prin specialiștii noștri în cardiologie, neurologie, medicina internă și imagistică prin rezonanță magnetică.
Endocrinologia a fost introdusă din dorința de a extinde conceptul de abordare multidisciplinară a afecțiunilor celor mai importante organe ale corpului uman, având implicații prin secrețiile hormonale în multiple boli ce necesită contribuția endocrinologului (hipertensiunea secundară, dislipidemiile sau afecțiuni ale hipofizei cu implicații neurologice)
Hormonii sunt substanțe chimice cu o structură mai mult sau mai puțin complexă, fiind sintetizați și secretați de glandele endocrine clasice dar și de alte organe inclusiv inima și creierul. Hormonii au efecte pleiotrope la nivel local(în celulele unde sunt produși) dar și sistemic la nivelul tuturor organelor și sistemelor organismului(cardiovascular, neurologic, respirator, digestiv, renal, osos etc).
Afectiunile glandelor endocrine (tiroida, suprarenale) produc manifestări cardiovasculare – creșterea sau scăderea frecvenței cardiace, hipotensiune sau hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac(aritmii). Diagnosticarea și tratarea corectă a acestor afecțiuni ale glandelor endocrine sunt esențiale pentru optimizarea tratamentului bolilor cardio-vasculare.
Hipotiroidismul(deficit de hormoni tiroidieni) și hipertiroidismul(exces de hormoni tiroidieni) pot fi cauza principală sau pot agrava tulburările de ritm cardiac, de exemplu fibrilația atrială, și manifestările insuficienței cardiace. Patologia glandelor suprerenale, care include hiperaldosteronism primar(exces de aldosterone, un hormon implicat în controlul tensiunii arteriale), feocromocitom(tumora de obicei benigna care produce noradrenalina și adrenalina), sindrom Cushing(producție excesivă de cortisol), poate fi cauza hipertensiunii arteriale secundare și/sau a hipertensiunii rezistente la tratament. Acromegalia, o afecțiune rară cauzată de excesul de hormon de creștere de către o tumoră de hipofiză) și hiperparatiroidismul primar(o tulburare a metabolismului calciului) pot fi de asemenea cauze de hipertensiune secundară. În aceste situații, tratarea afecțiunii hormonale, cu medicamente sau chirurgie, poate duce la „vindecarea” sau ameliorarea hipertensiunii arteriale.
Afecțiunile glandelor endocrine au și manifestări neuro-psihiatrice care includ anxietate, depresie, psihoză, parestezii, slăbiciune musculară și în unele cazuri, prin mecanisme complexe, accidente vasculare cerebrale și demență.
Nu în ultimul rând, medicul endocrinolog oferă consultații de nutriție și stil de viață cu rol în prevenția bolilor cardiovasculare, acestea fiind cauza principală de mortalitate și morbiditate în România dar și în restul lumii.
La Emerald, credem că abordarea multidisciplinară a pacientului cu boală cardiovasculară sau a pacientului cu factori de risc pentru această maladie este cea mai bună modalitate de a îmbunătăți calitatea vieții și de a prelungi speranța de viață a pacienților noștri. Astfel, alături de imagistică, medicină internă și neurologie, endocrinologia completează tabloul specialităților care contribuie la sănătatea inimii și creierului.
Dr. CRISTINA BLOȚ
Peste 10 ani de experiență în endocrinologie în Statele Unite
Medic specialist endocrinologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice (competențe dobândite în Statele Unite)
Medic specialist endocrinologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Absolventă a UMF Carol Davila în 2004, cu peste 10 ani de experiență în sistemul de sănătate american. Pregătirea de specialitate a fost făcută în Spitalul Bridgeport, afiliat Universității Yale și la Universitatea din Rochester, New York.
Dr. Cristina Bloț a dobândit în Statele Unite o experiență bogată în tratarea diabetului zaharat, a afecțiunilor glandei tiroide (inclusiv cancerul de tiroidă), a glandelor suprarenale, hipofiză, organelor de reproducere (inclusiv fertilitate, evaluarea și monitorizarea transsexualismului), a afecțiunilor osoase și nu în ultimul rând a dislipidemiilor.
Are un interes special acordat tulburărilor hormonale, ca interacțiune a acestora cu afecțiunile cardiologice și neurologice (în special hipertensiune secundară), tratând multidisciplinar afecțiuni endocrinologice în colaborare cu medicii cardiologi și neurologi, pacienții beneficiind astfel și de competențele în nutriție și boli metabolice dobândite în Statele Unite.