BUCUREȘTI

Str. Nicolae Caramfil, nr.75, sector 1, București

IAȘI

Str. Iancu Bacalu nr. 23 , în incinta Palas Campus

Caută

Solicită o programare

IRM abdomen si pelvis

IRM abdomen

Explorare imagistică de înaltă tehnicitate, indicată mai ales în evaluarea organelor parenchimatoase abdominale (ficat, splină, rinichi, glande suprarenale), dar eficientă atunci când se efectuează cu indicații medicale precise, de cele mai multe ori după efectuarea cel puțin a unei ecografii și/sau a unui examen CT abdominal, a unui examen clinic de specialitate (în funcție de suferința specifică) și de analize de laborator specifice. Cu excepția unor indicații cu totul particulare, explorarea necesită injectare de substanță de contrast.

 

IRM pelvis

Examen IRM indicat pentru studiul unei game largi de afecțiuni ce implică structuri și organe de la nivelul pelvisului (prostată, uter, ovare, vezică urinară, limfoganglioni etc.), efectuat cu indicații medicale precise și cu tehnică diferită în funcție de organul presupus a fi afectat și cu patologia suspicionată, în completarea unui examen clinic de specialitate, a ecografiei și/sau a examenului CT pelvin. După caz, examenul este efectuat cu sau fără injectare de contrast paramagnetic.