Medicina internă este una dintre cele mai vaste și mai complexe ramuri ale medicinei. Este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor organelor interne la adulți (afecțiuni cardiovasculare, gastro-intestinale, respiratorii, hepatice, renale, urogenitale, metabolice și altele).
Echipa Emerald acordă în această perioadă și sfaturi medicale online. Află mai multe despre cum puteți obține o programare online, AICI.
Specialiștii de medicină internă – specialiști cu profil de lucru extins, ce au competență de a diagnostica precoce anumite afecțiuni, precum și de a rezolva probleme de diagnostic complex și de a monitoriza boli cronice severe și condiții de polipatologie.
Medicul internist evaluează integral pacienții, fiind responsabil de diagnosticul și terapia a numeroase boli din toată gama medicinii și efectuează controale periodice pentru evaluarea stării de sănătate. De asemenea, medicul internist se ocupă cu diagnosticarea comorbidităților, putând indică țintit eventualele consulturi de specialitate necesare.
Este o specialitate care permite evaluarea per ansamblu a pacientului, ceea ce conferă o mai mare acuitate diagnostică. Prin medicină internă se furnizeză pacienților și servicii de prevenție a bolii și de promovare a sănătății, contribuind la medicină preventivă.
Medic specialist medicină internă, rezident reumatologie
Medic primar Medicină Internă și Reumatologie
Medic Primar Radiologie – Imagistică Medicală
Medic specialist medicină internă
Medic Primar Radiologie – Imagistică Medicală