Zilele trecute am vizitat un centru de imagistică nou în București și pe lângă echipa de medici care e foarte importantă, pe lângă faptul că există contract cu CNAS și se poate face orice IRM (RMN) gratuit, mi-a atras atenția că centrul a fost special amenajat pentru ca pacientul să nu se simtă singur și să primească atenție și informații. Aici la orice IRM este un medic radiolog prezent, care conduce investigația, iar la final pacientul este condus într-o cameră alăturată, în care i se explică ce a fost descoperit. Este o cameră cu o masă rotundă, la care stau medicul, pacientul și membrii familiei. Ba mai mult, este și un monitor pe care se pun imaginile captate la IRM și omului îi este arătat și explicat ce e acolo.
„De obicei redactăm rezultatul pe loc, dar chiar și atunci când îl eliberăm mai târziu, discuția cu pacientul are loc, i se dă o părere preliminară, i se spune în general ce s-a văzut. Nimeni nu pleacă fără să i se ofere informații despre ce este vorba”, spune dr. Răzvan Capșa, directorul medical al centrului Emerald. Este medic primar radiologie și imagistică medicală și lucrează la Spitalul Fundeni de 17 ani. A făcut multe stagii de pregătire în imagistică medicală în străinătate, inclusiv în imagistică cardiacă.
Vă spuneam că mi-a plăcut mult și echipa de medici pe care dr. Capșa a construit-o. De exemplu dr. Sebastian Onciul este medic specialist cardiolog la spitalul Floreasca, specializat în ecocardiografie 3D în Italia și în rezonanță magnetică cardiacă în Marea Britanie. Această ultimă specializare a făcut-o după ce a primit o bursă a Societătii Europene de Cardiologie. Practic timp de un an, zi de zi a învățat să facă doar RM cardiac. Doar asta a făcut în fiecare zi, de dimineața până seara. Deși ar fi putut rămâne în Anglia, a vrut să se întoarcă acasă: „Pe măsură ce trecea timpul mi-am dat seama tot mai mult că și în România este nevoie ca această tehnică să se efectueze pe scară largă, pentru că nu e atât de frecvent efectuată la noi, așa că mi-am dorit să mă întorc și să contribui și eu la răspândirea ei”.
„E esențial să discuți cu pacientul imediat după IRM. Aș zice că pentru mulți e mai important decât rezultatul scris. Pacienții români de asta duc lipsă extrem de mult: de comunicare și explicare a situației lor.” (dr. Răzvan Capșa)
Citește articolul integral aici.