Medicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.
Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul nostru de companii a fost mereu o sursă de inspirație și, de asemenea, omul fără de care predecesorul Centrului Medical Emerald, International Healthcare Systems – IHS Centre Medicale de Nefrologie și Dializă, nu ar fi luat ființă. Sub distinsa și atenta sa îndrumare, compania a devenit cea mai mare rețea independentă de centre de nefrologie și dializă din Europa, oferind tratamente la cele mai înalte standarde pentru mii de pacienți din România și nu numai.
Din dorința de a-i păstra vie memoria și pentru a continua contribuția în domeniul medicinei în România, SofMedica Group va acorda începând cu anul 2021 cinci burse anuale de studiu complete, dintre care trei pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, una pentru Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiași universități și una pentru Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnica București.
Mai multe detalii privind acordarea burselor vor fi anunțate pe 15 ianuarie 2021 pe site-ul Centrului Medica Emerald, www.emeraldmed.roMedicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul nostru de companii a fost mereu o sursă de inspirație și, de asemenea, omul fără de care predecesorul Centrului Medical Emerald, International Healthcare Systems – IHS Centre Medicale de Nefrologie și Dializă, nu ar fi luat ființă. Sub distinsa și atenta sa îndrumare, compania a devenit cea mai mare rețea independentă de centre de nefrologie și dializă din Europa, oferind tratamente la cele mai înalte standarde pentru mii de pacienți din România și nu numai.Din dorința de a-i păstra vie memoria și pentru a continua contribuția în domeniul medicinei în România, SofMedica Group va acorda începând cu anul 2021 cinci burse anule de studiu complete, dintre care trei pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, una pentru Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiași universități și una pentru Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnica București.
Mai multe detalii privind acordarea burselor vor fi anunțate pe 15 ianuarie 2021 pe site-ul Centrului Medica Emerald, www.emeraldmed.ro