Meniu
Meniu
Boala Parkinson este o afecțiune neurologică progresivă care afectează mișcările și abilitățile cognitive ale unei persoane.
În fiecare an, mii de persoane sunt diagnosticate cu această boală, fiind considerată a doua cea mai comună afecțiune neurodegenerativă, după boala Alzheimer. Pe măsură ce populația globală îmbătrânește, numărul cazurilor este în creștere.
La nivel global, anual sunt identificate 300.000 de noi cazuri de boală Parkinson. Tendința este ca numărul de cazuri să crească odată cu înaintarea în vârstă, afectând 1% din populația care depășește 65 de ani.
Parkinson poate apărea și la copii sau adolescenți, chiar daca aceste cazuri sunt mult mai rare. Bărbații sunt mai susceptibili să dezvolte această afecțiune, cu o incidență de 1,5 ori mai mare comparativ cu femeile.
Cauza exactă a bolii Parkinson rămâne necunoscută. Cu toate acestea, se crede că este rezultatul unei combinații de factori genetici și de mediu. Cercetările recente au identificat mai multe gene asociate cu boala Parkinson, dar nu toți cei care au aceste mutații genetice vor dezvolta afecțiunea.
Pe de altă parte, expunerea la anumite toxine sau un istoric de leziuni traumatice ale capului pot crește riscul de a dezvolta boala Parkinson. Cu toate acestea, riscul asociat cu acești factori este relativ mic.
Boala Parkinson este mai des întâlnită la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, incidența fiind mai mare în cazul bărbaților. De asemenea, factorii genetici pot influența riscul; astfel, cei care au membri ai familiei afectați de această boală pot avea un risc mai mare de a o dezvolta.
Simptomele motorii reprezintă manifestările clinice care afectează mișcarea și controlul muscular.
În boala Parkinson, simptomele motorii tipice includ:
Tremor în repaus
Bradikinezie (Mișcări lente)
Rigiditate musculară
Tremor
în repaus
Bradikinezie (Mișcări lente)
Rigiditate
musculară
Probleme de echilibru
Probleme cu postura
Probleme
de echilibru
Probleme
cu postura
Simptomele non-motorii sunt manifestările clinice care nu sunt legate direct de controlul mișcării. Aceste simptome pot fi uneori mai dificil de identificat decât simptomele motorii, dar pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților și pot varia considerabil în intensitate și severitate de la un pacient la altul.
Boala avansează în mod tipic prin mai multe stadii, fiecare cu caracteristicile sale specifice. Aceste stadii reflectă gravitatea simptomelor și impactul lor asupra funcționării zilnice.
În acest stadiu inițial, simptomele sunt ușoare și pot fi adesea trecute cu vederea. Afectează, de obicei, doar o parte a corpului și, deși prezent, tremourul poate fi subtil. De multe ori simptomele nu interferează cu activitățile zilnice și pot fi confundate cu semne normale ale îmbătrânirii.
Pe măsură ce boala avansează, simptomele devin mai evidente și mai pregnante. Tremorul și rigiditatea pot fi observate pe ambele părți ale corpului. Mișcările devin mai lente, iar fața poate începe să arate lipsită de expresie. Deși activitățile zilnice sunt încă posibile, ele pot necesita mai mult timp și efort.
Acesta este adesea considerat un stadiu mediu al bolii. Problemele de echilibru devin o preocupare majoră, cu un risc crescut de cădere. Mișcările devin mult mai lente, iar activitățile zilnice, cum ar fi îmbrăcatul sau alimentația, pot deveni dificile. Deși pacienții pot merge încă, pasul lor este adesea neregulat și nesigur.
În acest stadiu, simptomele devin severe. Deși pacienții încă pot să stea în picioare, mobilitatea este foarte limitată și au nevoie de ajutor în activitățile zilnice. Mulți aleg să folosească un scaun cu rotile pentru a se deplasa. Independența devine limitată și asistența în îngrijire devine o necesitate.
Acesta este cel mai avansat stadiu al bolii Parkinson. Simptomele motorii sunt foarte severe, iar pacienții nu mai pot merge sau sta în picioare. Sunt complet dependenți de persoanele care îi îngrijesc pentru toate activitățile zilnice. Alte complicații asociate pot duce la probleme de sănătate secundare, cum ar fi pneumonia de aspirație.
Progresia bolii Parkinson variază de la un pacient la altul. În timp ce unii dintre aceștia pot rămâne în stadiile timpurii ale bolii pentru mai mulți ani, alții pot avansa mai rapid spre stadiile ulterioare.
Diagnosticul se bazează pe simptome, examenul neurologic de specialitate, RMN cerebral și/ sau CT cerebral. Nu există analize specifice de sânge pentru diagnosticul bolii Parkinson.
Chiar dacă boala Parkinson nu are un tratament care să rezulte în vindecare completă, există medicamente și schimbări ale stilului de viață care pot reduce semnificativ simptomele.
Principalul scop al tratamentului este menținerea sub control a simptomelor pentru o perioadă cât mai îndelungată și minimizarea efectelor secundare.
Stimularea cerebrală profundă (DBS – Deep Brain Stimulation) este o procedură prin care se implantează electrozi într-o anumită regiune a creierului. Acești electrozi, care sunt conectați la un dispozitiv inserat în piept, produc impulsuri electrice care reglează anormalitățile neuronale. DBS este folosită pentru pacienții care nu mai răspund la levodopa sau care prezintă efecte secundare semnificative.
Monitorizarea regulată pentru aceste complicații este benefică pentru a stabili intervențiile terapeutice adecvate și pentru a menține o calitate cât mai bună a vieții.
Deși boala Parkinson nu poate fi prevenită, se recomandă un stil de viață sănătos și monitorizarea simptomelor.
Durata medie de viață variază, dar mulți pacienți trăiesc decenii după diagnostic.
Afecțiunea nu se poate vindeca, dar tratamentele pot ameliora simptomele.
Imobilizare completă, dificultăți cognitive severe, probleme respiratorii.
Sindromul Parkinsonian este un grup de simptome similare cu Boala Parkinson clasică, fiind o patologie progresivă, invalidantă.
Stadiul 5, caracterizat prin incapacitate deplină și dependență totală de îngrijiri.