Meniu
Meniu
Infarctul miocardic este una dintre cele mai răspândite și severe afecțiuni cardiovasculare, ce implică decesul țesutului cardiac din cauza unui aport insuficient de oxigen. Este adesea cunoscut și ca atac de cord și este una dintre principalele cauze de deces în lume.
În organismul uman, orice țesut sau organ are nevoie de un aport constant de oxigen și nutrienți pentru a funcționa corect. Acest aport este furnizat de sânge, care circulă prin vasele sanguine. Atunci când fluxul de sânge este întrerupt sau compromis, celulele nu mai pot obține oxigenul de care au nevoie și încep să moară.
Infarctul descrie un eveniment patologic în care o zonă de țesut încetează să mai funcționeze sau moare din cauza lipsei de oxigen. Acest fenomen se produce atunci când irigarea sanguină către o anumită zonă este întreruptă sau redusă drastic. Acest lucru poate fi consecința unui vas de sânge blocat, fie printr-un cheag de sânge, fie printr-o acumulare de plăci aterosclerotice.
Acest tip de infarct nu este cauzat direct de problemele arterelor coronare, ci este o consecință a unei alte afecțiuni ale inimii. De exemplu, un episod de aritmie cardiacă severă sau o hipertensiune arterială extremă poate duce la un infarct miocardic secundar. Tratamentul se va axa atât pe gestionarea infarctului în sine, cât și pe tratarea cauzei subiacente.
Este forma clasică de atac de cord cu care majoritatea oamenilor sunt familiarizați. Apare atunci când o placă de aterom se rupe și determină formarea unui cheag sanguin care blochează o arteră coronară. Această blocare acută privează o zonă a inimii de oxigen, ceea ce duce la infarct.
Din păcate, unele infarcte miocardice pot fi fatale, ducând la decesul pacientului într-un timp scurt de la debut. Aceasta poate fi consecința directă a deteriorării cardiace sau a complicațiilor, cum ar fi aritmiile letale.
Angioplastia este o procedură care are ca scop deschiderea arterelor blocate, iar introducerea de stenturi are ca scop menținerea deschiderii arterei. Deși aceste intervenții sunt concepute pentru a preveni sau a trata infarctul miocardic, vin cu un mic risc de a provoca un infarct.
Este un tip de inferct grav, deoarece afectează întregul perete al miocardului, de la interior la exterior. Acest lucru înseamnă că o zonă extinsă a inimii a fost privată de oxigen, ceea ce poate avea implicații serioase asupra funcționării inimii.
Spre deosebire de infarctul miocardic transmural, cel subendocardic afectează doar stratul intern al inimii. Deși afectează o zonă mai mică a miocardului, rămâne o condiție gravă ce necesită îngrijire medicală urgentă.
Infarctul miocardic este rezultatul unui dezechilibru între necesarul și aportul de oxigen al mușchiului cardiac. La originea acestei afecțiuni stă dezvoltarea aterosclerozei, o boală cronică în care lipide, în special colesterol, se acumulează pe pereții interni ai arterelor, formând plăci.
De-a lungul timpului, anumite plăci de aterom devin instabile. Sub influența unor factori precum stresul, hipertensiunea arterială sau inflamația, aceste plăci se pot rupe. Când o placă se rupe, expune un strat subiacent, care este trombogenic (adica favorizează formarea cheagurilor) și duce la formarea unui cheag de sânge la locul ruperii plăcii. Acest cheag poate bloca parțial sau total artera, limitând astfel fluxul de sânge către o porțiune a inimii.
Fără un aport adecvat de oxigen și nutrienți, țesutul cardiac începe să sufere de ischemie (lipsa de sânge). Dacă blocajul nu este eliminat rapid, această zonă ischemică evoluează spre necroză sau moarte, ceea ce înseamnă un infarct miocardic.
Infarctul miocardic este cauzat de o serie de factori interconectați. Uneori, acești factori sunt auto-induși, cum ar fi obiceiurile alimentare sau stilul de viață; alteori, sunt rezultatul condițiilor genetice sau al altor circumstanțe care nu sunt controlabile.
Alte cauze, mai puțin comune, dar care pot contribui la infarctul miocardic includ:
Diagnosticul infarctului miocardic este stabilit pe baza unei combinații între istoricul medical al pacientului, examenul clinic, investigații paraclinice și rezultatele unor teste specifice.
Medicul va discuta cu pacientul pentru a afla detaliile simptomelor sale și va efectua un examen fizic. Acesta poate include ascultarea inimii și a plămânilor, verificarea tensiunii arteriale și a pulsului.
Este o investigație esențială și rapidă care măsoară activitatea electrică a inimii. Modificările specifice pe EKG pot indica locul și extinderea leziunilor miocardice.
Atunci când celulele miocardice mor, eliberează anumite enzime și proteine în sânge. Cei mai frecvenți markeri pentru infarct sunt troponina I și T, CK-MB și mioglobina. Nivelurile crescute pot confirma diagnosticul de infarct miocardic.
Este o procedură imagistică care folosește razele X, care presupune introducerea unui cateter printr-o arteră până la inimă și injectarea unei substanțe de contrast pentru a vizualiza arterele coronare. Aceasta permite identificarea precisă a locurilor de obstrucție.
Deși nu este obișnuit să fie folosit imediat în diagnosticul unui infarct miocardic acut, testul de efort poate fi folosit ulterior pentru a evalua gradul de afectare cardiacă și riscul de evenimente viitoare.
Angioplastia coronariană cu implantare de stent este adesea prima opțiune de tratament pentru multe persoane cu infarct miocardic. În cadrul acestei intervenții, un cateter cu un balon expandabil la în vârf este introdus în artera coronariană afectată printr-un acces vascular (adesea radial sau femural). Când cateterul este avansat la locul stenozei sau obstrucției, balonul este inflat, determinând dilatarea arterei și înlăturarea obstrucției. Pentru a preveni reapariția îngustării segmentului afectat, se plasează un stent coronarian – o structură tubulară realizată dintr-un aliaj metalic sau din polimeri – care se expandează la nivelul zonei tratate pentru a menține artera deschisă.
Bypass-ul coronarian este un tip de intervenție chirurgicală în care se folosesc vase de sânge prelevate din alte părți ale corpului pentru a ocoli zona obstrucționată. În cazurile în care angioplastia nu este posibilă sau există multiple obstrucții, se poate realiza un bypass coronarian.
Perioada de recuperare depinde de extinderea și localizarea infarctului, precum și de starea generală de sănătate a pacientului.
Zona și amploarea țesutului cardiac afectat sunt determinante în evoluția pacientului. Un infarct extins sau localizat într-o zonă esențială a inimii poate necesita o perioadă de recuperare mai lungă și mai intensivă decât unul mai limitat.
Reabilitarea cardiacă este foarte importantă în recuperarea post-infarct. Aceasta începe adesea în spital și continuă într-un centru specializat sau acasă. Programele de reabilitare sunt multidisciplinare și cuprind exerciții fizice, educație nutrițională, gestionarea stresului, consiliere psihologică și informații despre boala cardiacă și tratamentul său. Scopul este de a ajuta pacientul să-și îmbunătățească starea de sănătate și calitatea vieții și de a preveni recurența unui alt eveniment cardiac.
Medicamentele prescrise după un infarct, cum ar fi antiagregantele, betablocantele, statinele sau inhibatorii enzimei de conversie a angiotensinei au rolul de a preveni complicațiile și recidiva.Pacientul trebuie să înțeleagă importanța acestor medicamente și să le administreze conform recomandărilor medicale, evitând întreruperile nejustificate. În plus, orice efect secundar sau neregularitate ar trebui raportată imediat medicului.
Pentru a preveni un alt infarct și pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții, pacinților și se recomandă să adopte un stil de viață sănătos. Acest lucru implică o dietă echilibrată, renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool, efectuarea de exerciții fizice regulate și menținerea unei greutăți sănătoase. De asemenea, gestionarea stresului prin tehnici de relaxare sau meditație poate contribui la ameliorarea stării generale.
Controlul medical regulat este cea mai bună metodă de monitorizare și gestionare a factorilor de risc. Testele de sânge pentru evaluarea nivelurilor lipidelor,măsurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma (ECG), ecocardiografia și, după caz, testul de stres sau coronarografia sunt investigații care pot evidenția o problemă incipientă, minimizând astfel riscul de complicații.
FAQ