BUCUREȘTI
Str. Nicolae Caramfil, nr.75, sector 1, București
IAȘI
Str. Iancu Bacalu nr. 23 , în incinta Palas Campus
TIMIȘOARA
*in curand
Meniu
Meniu
BUCUREȘTI
Str. Nicolae Caramfil, nr.75, sector 1, București
IAȘI
Str. Iancu Bacalu nr. 23 , în incinta Palas Campus
TIMIȘOARA
*in curand
Sindromul Guillain-Barré sau poliradiculonevrita acută este o condiție rar întâlnită, dar cu un impact profund în viețile celor afectați.
Cu aproximativ 1-2 persoane din 100.000 afectate anual, sindromul Guillain-Barré afectează nervii periferici, provocând de la ușoare inconveniente până la provocări vitale majore.
Sindromul Guillain-Barré este o boală autoimună rară caracterizată prin slăbiciune musculară severă și, în anumite cazuri, paralizie. Deși cauzele exacte ale sindromului nu sunt cunoscute și întelese, afecțiunea apare frecvent după o infecție. Diagnosticul incipient și tratamentul rapid pot ajuta la îmbunătățirea șanselor de recuperare.
Sindromul Guillain-Barré este o inflamație autoimună în care mecanismele proprii de apărare ale organismului se îndreaptă împotriva sistemului nervos periferic.
Nervii fac legătura dintre creier, măduva spinării și restul trupului. În cazul acestei afecțiuni, are loc o pierdere bruscă a forței musculare și paralizarea diferitelor părți ale corpului, rezultând în dificultăți ale mișcării controlate de creier.
CUPRINS
Fiind o afecțiune neurologică complexă, poate apărea sub diverse forme, fiecare cu particularități specifice. Există, totuși, o serie de forme comune.
este cea mai frecventă variantă a sindromului și se manifestă prin slăbiciune musculară simetrică și paralizie care evoluează rapid.
este o formă mai rară și este caracterizată prin paralizie a mușchilor oculari, ataxie (lipsă de coordonare musculară) și areflexie (absența reflexelor).
implică în principal slăbiciunea membrelor fără afectarea semnificativă a funcțiilor senzoriale.
afectează atât funcțiile motorii, cât și pe cele senzoriale, provocând slăbiciune și tulburări senzoriale.
se caracterizează prin paralizie a mușchilor respiratori și faciali.
se manifestă prin tulburări de echilibru severe datorate afectării nervilor vestibulari.
Deși acestea sunt forme recunoscute ale afecțiunii, sindromul este extrem de variabil și poate prezenta caracteristici amestecate ale mai multor subtipuri. Diagnosticul și managementul clinic sunt de obicei adaptate la simptomatologia și evoluția specifică a fiecărui pacient. Fiecare formă poate necesita un set diferit de abordări terapeutice și de management al simptomelor
Cauzele exacte ale sindromului Guillain-Barré nu sunt pe deplin cunoscute, însă se cunoaște că afecțiunea este strâns legată de un răspuns imun anormal care afectează nervii periferici. Multe cazuri sunt precedate de o infecție, adesea o infecție respiratorie sau gastrointestinală.
Campylobacter jejuni este una dintre cele mai comune cauze bacteriene ale gastroenteritei și a fost asociați adesea cu sindromul.
Infecțiile cu virusul Epstein-Barr și infecții cu virusul Zika au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de a dezvolta poliradiculonevrita acută.
Factorii imunologici joacă, totodată, un rol semnificativ în dezvoltarea acestui sindrom și, în unele cazuri, poate fi declanșat de alte evenimente medicale sau poate să nu aibă o cauză evidentă.
Sindromul Guillain-Barré se manifestă printr-un set variat de simptome, care pot evolua rapid de la apariție și se pot agrava într-un interval de zile până la săptămâni.
Poliradiculonevrita acută, deși în majoritatea cazurilor permite recuperarea, poate prezenta complicații semnificative, în special în fazele acute ale bolii.
În ciuda acestor posibile complicații, progresele în îngrijirea medicală au îmbunătățit semnificativ prognosticul pentru pacienții care suferă de această afecțiuni. Recuperarea completă sau parțială este posibilă, deși unii pacienți pot rămâne cu o oarecare slăbiciune sau alte probleme neurologice.
Diagnosticarea necesită o abordare meticuloasă, întrucât simptomatologia se poate asemăna cu alte afecțiuni neurologice.
În procesul diagnosticului, medicul va efectua o examinare amănunțită a istoricului medical al pacientului, subliniind aspecte precum infecții recente și debutul simptomelor.
Examinarea fizică se axează pe evaluarea reflexelor, forței musculare și sensibilității pacientului. Studiile de conducere nervoasă, precum electromiografia și studiul vitezei de conducție a nervilor, sunt esențiale pentru a analiza modul în care nervii transmit semnalele electrice și pentru a identifica anumite anomalii ale funcționării nervilor periferici. O puncție lombară poate fi utilizată pentru a evalua lichidul cefalorahidian, cu un focus pe nivelurile de proteine, care pot fi crescute la pacienții care suferă de poliradiculonevrita acută. Analizele de sânge vor fi folosite pentru a elimina alte posibile cauze ale simptomelor, în timp ce teste suplimentare de imagistică, precum RMN-ul sau CT-ul, pot fi utilizate pentru a exclude alte cauze posibile.
În situații unde funcțiile autonome sunt afectate, evaluări suplimentare ale tensiunii arteriale și ritmului cardiac pot fi necesare.
Astfel, printr-o abordare complexă și prin utilizarea unor tehnici diverse de investigație, se poate ajunge la un diagnostic precis și se poate stabili un plan adecvat de tratament și îngrijire.
Tratamentul sindromului Guillain-Barré se concentrează pe ameliorarea simptomelor, gestionarea complicațiilor și susținerea pacientului pe parcursul perioadei de recuperare. Deoarece este o afecțiune autoimună acută, intervențiile vizează adesea atât moderarea răspunsului imun cât și gestionarea simptomelor.
O metodă de tratament implică imunoglobuline intravenoase (IVIg), care furnizează organismului anticorpi sănătoși pentru a ajuta la combaterea anticorpilor nocivi. Alternativ, plasmafereza (sau schimbul plasmatic) poate fi folosită pentru a elimina anticorpii nocivi din sânge, cu obiectivul de a încetini procesul bolii.
Pacienții pot avea nevoie de suport respirator în cazul în care mușchii implicați în respirație devin slăbiți. În astfel de situații, ventilația mecanică devine o componentă importantă a îngrijirii.
Pe măsură ce pacienții încep să se recupereze, terapia de reabilitare devine esențială. Fizioterapia ajută la restabilirea forței și funcției musculare, în timp ce terapia ocupațională și cea de vorbire pot fi importante pentru a îmbunătăți abilitățile de zi cu zi și comunicarea.
Gestionarea durerii este, de asemenea, o componentă a tratamentului, implicând utilizarea de medicamente analgezice și, uneori, terapii pentru gestionarea durerii cronice.
Suportul nutrițional și emoțional, de asemenea, are un rol în procesul de recuperare, ajutând pacienții să treacă prin provocările fizice și psihologice ale afecțiunii.
Întrucât sindromul poate avea un curs variabil și poate prezenta numeroase complicații, echipa de îngrijire medicală va adapta tratamentul în funcție de nevoile specifice ale fiecărui pacient, având ca obiectiv reducerea severității episodului acut și susținerea procesului de recuperare pe termen lung.