18 decembrie 2020

Medicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.

dr. dimitrie capa1 1
Cum ne diferenţiem?

Medicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.
Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul nostru de companii a fost mereu o sursă de inspirație și, de asemenea, omul fără de care predecesorul Centrului Medical Emerald, International Healthcare Systems – IHS Centre Medicale de Nefrologie și Dializă, nu ar fi luat ființă. Sub distinsa și atenta sa îndrumare, compania a devenit cea mai mare rețea independentă de centre de nefrologie și dializă din Europa, oferind tratamente la cele mai înalte standarde pentru mii de pacienți din România și nu numai.
Din dorința de a-i păstra vie memoria și pentru a continua contribuția în domeniul medicinei în România, SOFMEDICA Group va acorda începând cu anul 2021 cinci burse anuale de studiu complete, dintre care trei pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, una pentru Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiași universități și una pentru Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnica București.

Mai multe detalii privind acordarea burselor vor fi anunțate pe 15 ianuarie 2021 pe site-ul Centrului Medica Emerald, www.emeraldmed.roMedicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul nostru de companii a fost mereu o sursă de inspirație și, de asemenea, omul fără de care predecesorul Centrului Medical Emerald, International Healthcare Systems – IHS Centre Medicale de Nefrologie și Dializă, nu ar fi luat ființă. Sub distinsa și atenta sa îndrumare, compania a devenit cea mai mare rețea independentă de centre de nefrologie și dializă din Europa, oferind tratamente la cele mai înalte standarde pentru mii de pacienți din România și nu numai.Din dorința de a-i păstra vie memoria și pentru a continua contribuția în domeniul medicinei în România, SOFMEDICA Group va acorda începând cu anul 2021 cinci burse anule de studiu complete, dintre care trei pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, una pentru Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiași universități și una pentru Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnica București.

Mai multe detalii privind acordarea burselor vor fi anunțate pe 15 ianuarie 2021 pe site-ul Centrului Medica Emerald, www.emeraldmed.ro

Articole similare

Dr. Georgiana-Claudia Brînduș
Interviu cu Dr. Georgiana-Claudia Brînduș

Timp pentru medicină. Povestea medicului Georgiana-Claudia Brînduș Medic specialist Neurologie – Timișoara La Emerald, credem că medicina de calitate începe cu timpul acordat pacientului și cu respectul pentru profesie. SOLICITĂ O PROGRAMARE Cuprins De ce Emerald Emerald ca angajator Alegerea mediului privat Parcursul profesional la Emerald Mesaj către viitorii colegi

Citeste articolul »
dr Bogdan Pana
Durerile de cap de la durerile de anotimp

Pe măsură ce trec prin schimbările de anotimp, mulți oameni resimt dureri de cap inexplicabile. Presiunea atmosferică și variațiile de temperatură pot influența sănătatea noastră neurologică.

Medicul neurolog Bogdan Pană, a explicat cauzele, simptomele și metodele de prevenție ale durerilor de cap asociate cu schimbările meteorologice.

Migrena este una dintre

Citeste articolul »
Dr. Elena Furdui
Interviu cu Dr. Elena Furdui

Timp pentru medicină. Povestea medicului Elena Furdui Medic specialist Neurologie Pediatrică – București La Emerald, credem că medicina de calitate începe cu timpul acordat pacientului și cu respectul pentru profesie. SOLICITĂ O PROGRAMARE Cuprins De ce Emerald Emerald ca angajator Alegerea mediului privat Parcursul profesional la Emerald Mesaj către viitorii

Citeste articolul »