Meniu
Meniu
Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o urgență medicală care apare atunci când fluxul sanguin către o parte a creierului este întrerupt, cauzând moartea celulelor cerebrale. Reacția promptă în fața unui AVC poate influența considerabil evoluția pacientului, făcând diferența dintre un rezultat pozitiv și unul mai puțin favorabil, sau între o recuperare completă și posibile limitări pe termen lung.
AVC-ul este o perturbare bruscă a circulației sanguine în creier. Poate fi provocat fie de ocluzia unei artere (AVC ischemic), fie de ruperea unei artere (AVC hemoragic).
Creierul, fiind un organ esențial pentru funcționarea corespunzătoare a organismului, are nevoie constantă de oxigen și nutrienți pentru a funcționa corect. Orice întrerupere, chiar și de scurtă durată, în furnizarea de sânge către creier poate provoca daune semnificative celulelor cerebrale.
CUPRINS
Chiar dacă toate tipurile de AVC implică o perturbare a fluxului sanguin către creier, mecanismele și cauzele care stau la baza fiecărui tip sunt diferite. De la blocaje în artere, până la sângerări cerebrale, fiecare formă de AVC are caracteristici specifice care necesită abordări terapeutice distincte.
AVC-ul ichemic este cel mai frencvent tip de accident vascular cerebral și se produce atunci când un cheag de sânge (tromb) blochează una dintre arterele care alimentează creierul cu sânge. Ocluzia arterei poate fi rezultatul formării locale a unui tromb (tromboză) sau poate apărea în urma migrării unui cheag din altă parte a corpului, cum ar fi inima (embolie).
AVC-ul hemoragic este cauzat de ruperea unei artere sau a unui vas de sânge în creier sau în imediata apropiere a acestuia. Hemoragia rezultată exercită presiune asupra țesutului cerebral înconjurător și, prin urmare, poate provoca daune. Cauzele pot varia, de la hipertensiunea arterială, care slăbește pereții vaselor de sânge, la malformații arteriovenoase sau anevrisme.
AVC-ul ischemic tranzitor este cunoscut și ca „mini-AVC” și reprezintă o perturbare temporară a fluxului sanguin către o parte a creierului.
În timpul unui AIT, circulația sângelui către o parte a creierului este temporar întreruptă, de obicei din cauza unui mic cheag de sânge. Această întrerupere durează de obicei doar câteva minute, dar poate persista până la 24 de ore. Odată ce cheagul se dizolvă sau este eliminat, fluxul sanguin revine la normal și simptomele dispar. Deși simptomele sunt similare cu cele ale unui AVC complet, ele sunt temporare și nu duc la leziuni permanente ale creierului. Cu toate acestea, AIT-ul este un semnal important al posibilității unui AVC viitor și nu trebuie ignorat.
Accidentul vascular cerebral (AVC) survine ca urmare a întreruperii bruste a aportului de sânge către o zonă a creierului.
Obstrucția arterelor (în AVC ischemic) sau sângerarea (în AVC hemoragic) poate avea cauze multiple. Cauzele fiecărui tip sunt specifice și implică diverse condiții patologice sau factori de risc.
Atunci când fluxul de sânge către o anumită zonă a creierului este întrerupt sau redus semnificativ, poate rezulta un AVC ischemic. Această întrerupere este frecvent asociată cu obstrucția arterelor, având la bază diferite cauze.
Există o serie de factori care pot crește susceptibilitatea unei persoane la această afecțiune. Deși unele dintre acestea sunt inevitabile, altele pot fi prevenite sau gestionate printr-o intervenție adecvată.
Riscul de AVC crește odată cu înaintarea în vârstă. Deși AVC-ul poate apărea la orice vârstă, probabilitatea crește semnificativ după vârsta de 55 de ani.
Hipertensiunea arterială este, poate, cel mai influent factor de risc pentru AVC. O presiune arterială crescută poate deteriora arterele, făcându-le mai susceptibile la formarea de cheaguri sau la rupere.
Persoanele cu diabet au un risc crescut de a dezvolta AVC. Nivelele ridicate de zahăr din sânge pot contribui la îngroșarea arterelor și la formarea de cheaguri.
Substanțele toxice din tutun pot accelera formarea plăcilor aterosclerotice în artere, crescând astfel riscul de obstrucție.
Excesul de greutate contribuie la hipertensiune, boli cardiace și alte condiții care, la rândul lor, măresc riscul de AVC.
Lipsa activității fizice regulare poate duce la obezitate, hipertensiune arterială și niveluri ridicate de colesterol, toate acestea amplificând riscul de AVC.
Dacă un membru al familiei (părinte, frate, soră) a avut un AVC, riscul personal poate fi ușor mărit.
Pe lângă acești factori, există și alți contribuitori potențiali, cum ar fi consumul excesiv de alcool, afecțiunile cardiace sau folosirea anumitor medicamente.
Simptomele AVC-ului pot varia în funcție de zona creierului afectată, dar există semne comune care indică necesitatea de a solicita asistență medicală imediată.
Simptomele comune includ paralizia sau amorțeala feței, brațului sau piciorului, dificultăți de vorbire, tulburări de vedere, dureri de cap severe și bruscă, sau dificultăți de echilibru.
La apariția oricăruia dintre aceste simptome, este esențial să se solicite asistență medicală de urgență, fără întârziere. Chiar și în cazul în care simptomele dispar rapid, aceasta poate fi un semn al unui AVC ischemic tranzitor (AIT) – un avertisment că un AVC ar putea fi iminent.
Diagnosticarea corectă și promptă a unui accident vascular cerebral este foarte importantă pentru abordarea tratamentelor adecvate care pot îmbunătăți prognosticul și reducerea potențialelor complicații. Atunci când un pacient se prezintă la unitatea medicală cu simptome sugestive pentru AVC, prima etapă implică o evaluare neurologică completă. Aceasta constă în examinarea reflexelor, a forței musculare, a sensibilității și a funcției cerebrale, pentru a determina zona afectată și severitatea leziunii.
Pe lângă examenul fizic, imagistica joacă un rol crucial în diagnostic. Tomografia computerizată (CT) cerebrală este adesea prima investigație făcută de pacient. Aceasta oferă imagini detaliate ale creierului și poate evidenția zonele de sângerare sau de ischemie. În cazurile în care CT-ul nu oferă suficiente detalii sau dacă există suspiciuni suplimentare, rezonanța magnetică (RMN) cerebrală poate fi efectuată. RMN-ul oferă imagini de rezoluție superioară ale structurilor cerebrale și poate detecta leziuni în stadii incipiente sau în zone care nu pot fi vizualizate clar cu ajutorul CT-ului.
Alte teste specifice pot fi, de asemenea, solicitate în funcție de starea clinică a pacientului. Acestea pot include analize de sânge pentru a evalua nivelurile de zahăr și coagularea sau investigații de imagistică vasculară, cum ar fi angiografia, pentru a vizualiza starea vaselor de sânge cerebrale.
Tratamentul unui AVC variază în funcție de natura acestuia, fie ischemic, fie hemoragic. La baza deciziei terapeutice stă determinarea precisă a tipului și cauzei AVC-ului.
Pentru AVC-urile ischemice, accentul tratamentului este pe restaurarea rapidă a circulației. Medicația anticoagulantă, care “subțiază” sângele, este adesea administrată pentru a preveni formarea ulterioară de cheaguri. De asemenea, terapia trombolitică poate fi luată în considerare pentru dizolvarea cheagurilor existente și restaurarea fluxului sanguin. Acest tratament este eficient dacă este administrat în primele ore de la debutul simptomelor, de aceea este esențială solicitarea de urgență a asistenței medicale în cazul unei suspiciuni de AVC.
Pe de altă parte, în AVC-urile hemoragice abordarea este diferită. Intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a opri sângerarea sau pentru a reduce presiunea crescută în craniu cauzată de acumularea de sânge. Medicația anticoagulantă poate fi contraindicată în aceste situații, deoarece ar putea agrava sângerarea.
În ambele scenarii, managementul adecvat al factorilor de risc, precum hipertensiunea arterială sau diabetul, este crucial pentru prevenirea recurenței și pentru îmbunătățirea prognosticului pe termen lung. După stabilizarea inițială, reabilitarea și terapia fizică pot fi recomandate pentru a ajuta la recuperarea funcțională și la readaptarea la viața de zi cu zi. Tratamentul AVC-ului este complex și necesită o abordare multidisciplinară, implicând medicul neurolog, medicul de urgență, terapeutul fizic și alte echipe medicale.
Pacienții care suferă un accident vascular cerebral pot rămâne cu dizabilități motorii, tulburări de vorbire, probleme emoționale sau probleme de memorie.
Pentru prevenția unui AVC, controlul tensiunii arteriale, renunțarea la fumat, exercițiile fizice și o dietă sănătoasă sunt foarte importante.
În general, medicamentația de prevenție în AVC include anticoagulantele și antiagregantele plachetare pentru prevenția formării cheagurilor de sânge.
Unele anticoncepționale pot crește riscul, în special la femeile care fumează și au peste 35 de ani.
Stresul cronic poate contribui indirect la factorii de risc pentru AVC, cum ar fi hipertensiunea.
Da, fumatul crește semnificativ riscul de AVC.
Simptomele precum tulburări de vedere, amețeli sau dureri de cap severe pot semnala un AVC iminent.
Se recomandă evitarea efortului fizic intens, controlul factorilor de risc și respectarea indicațiilor medicale.
Există multe abordări pentru a ajuta pacienții să se recupereze după un AVC. În general, reabilitarea cu succes a AVC depinde de factori fizici ( inclusiv severitatea accidentului vascular cerebral, atât în ceea ce privește efectele cognitive, cât și fizice), factori emoționali (cum ar fi motivația și starea de spirit), factori sociali (sprijinul prietenilor și familiei) și factori terapeutici (inclusiv începerea timpurie a reabilitării și stabilirea programului de reabilitare a pacientului). Mai multe informații despre recuperare post AVC poți găsi în articolul de aici.
Da, unele AVC-uri sunt asimptomatice, dar pot lăsa urme vizibile pe imagistica cerebrală.