Felicitări primei generații de bursieri „Dr. Dimitrie Capșa”! În cadrul ceremoniei de absolvire de ieri 10 februarie 2022, cei 5 beneficiari ai burselor ne-au prezentat realizările lor din 2021. Suntem mândri că susținem alături de SOFMEDICA Life-saving Innovation viitoarele generații de profesioniști din domeniul sănătății și îi ajutăm să se
Noutăți
Centru de excelență în tratarea afecțiunilor hipofizei și glandelor suprarenale Din dorința de a extinde conceptul de abordare multidisciplinară a afecțiunilor inimii și creierului, cu aceeași centrare pe pacient, utilizând infrastructura clinică, imagistică și genetică, Centrul Medical Emerald lansează primul centru de excelență în tratarea afecțiunilor hipofizei si glandelor
Centrul Medical Emerald, parte a Grupului SOFMEDICA anunță încheierea primei întâlniri a managementului centrului cu noul nostru consiliu consultativ (Advisory Board). Intrăm astfel într-un alt capitol interesant din istoria noastră de peste 27 de ani, pregătiți să pornim în noi călătorii și să ne confruntăm cu noi provocări care ne
Ne bucurăm că se alătură echipei noastre de medicină internă dr. Luiza Pană. Specialitatea dumneaei este medicina internă, cu al doilea rezidențiat în reumatologie în desfășurare. Activează în cadrul Spitalului Colentina, în zona patologiilor reumatice inflamatorii musculoscheletale și autoimune (artrita reumatoidă, spondiloartropatii, lupus eritematos sistemic, vasculite, sclerodermie sistemica etc) precum
CENTRUL MEDICAL EMERALD a fost recent acreditat de către ESC-EACVI (Societatea Europeană de Cardiologie, prin Asociația Europeană de Imagistică Cardiovasculară), fiind primul laborator de rezonanță magnetică cardiovasculară din România și singurul din sud-estul Europei care primește această recunoaștere. La nivel European, doar 13 alte centre au fost recunoscute, din
Ce este testarea de efort cardiopulmonar (TECP)? Testarea de efort cardiopulmonar este o investigație care furnizează informații complexe despre nivelul maxim de efort al persoanei supuse testării. Cu ajutorul datelor obținute se poate analiza complet atât capacitatea cardiovasculară, cea respiratorie cât și cea musculară a pacientului în timpul
BURSELE ”DR. DIMITRIE CAPȘA” Ediția III, perioada 2023 – 2024 UPDATE decembrie 2023 Avem desemnați câștigătorii celei de a III a ediție a Burselor ”Dr. Dimitrie Capșa”! Îi felicităm pe toți cei care au aplicat, atât finaliști cât și câștigători, pentru toată activitatea desfășurată în cadrul proiectelor extracuriculare. De asemenea,
Medicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul
Încheiem ciclul de 4 webinarii gratuite organizate de către Centrul Medical Emerald pentru cardiologii din toată țara. Dorim să vă mulțumim dumneavoastră – participanților pentru prezența într-un număr foarte mare (aproximativ 2500) cât și întregii echipe de moderatori care s-a ocupat de realizarea și punerea în practică a acestui set
Îi urăm bun venit în echipa Emerald doamnei dr. Mariana Costache Outas, medic primar endocrinolog în cadrul Spitalulului Clinic Colţea,cu certificare europeană în Endocrinologie(2018) și cu practică medicală extinsă în endocrinologia oncologică și sechele asupra fertilității și sănătății osoase. Are o expertiză bogată în tumorile regiunii cervicale – cu parcurgerea
Centrul Medical Emerald, mai aproape de pacienți prin aplicația ALINI Centrul Medical Emerald este primul centru din România dedicat inimii și creierului, specializat în patologii cardiovasculare și neurologice, tratând pacientul multidisciplinar, cu ajutorul unui centru de imagistică și a unor specialități conexe – endocrinologie și medicină internă. Cu un
Mai ales în această perioadă, Emerald este unul dintre cele mai sigure spații medicale, ridicând standardele de atenție și igienizare către punctul maximal posibil, având întreaga echipă medicală la dispoziția dumneavoastră pentru servicii medicale mai sigure, mai aproape, mai rapid de accesat și mai relevante, cu accent pe rezolvarea problemei