CENTRUL MEDICAL EMERALD a fost recent acreditat de către ESC-EACVI (Societatea Europeană de Cardiologie, prin Asociația Europeană de Imagistică Cardiovasculară), fiind primul laborator de rezonanță magnetică cardiovasculară din România și singurul din sud-estul Europei care primește această recunoaștere. La nivel European, doar 13 alte centre au fost recunoscute, din
Noutăți
Ce este testarea de efort cardiopulmonar (TECP)? Testarea de efort cardiopulmonar este o investigație care furnizează informații complexe despre nivelul maxim de efort al persoanei supuse testării. Cu ajutorul datelor obținute se poate analiza complet atât capacitatea cardiovasculară, cea respiratorie cât și cea musculară a pacientului în timpul
BURSELE ”DR. DIMITRIE CAPȘA” Ediția III, perioada 2023 – 2024 UPDATE decembrie 2023 Avem desemnați câștigătorii celei de a III a ediție a Burselor ”Dr. Dimitrie Capșa”! Îi felicităm pe toți cei care au aplicat, atât finaliști cât și câștigători, pentru toată activitatea desfășurată în cadrul proiectelor extracuriculare. De asemenea,
Medicina românească a suferit de curând o nouă mare pierdere prin trecerea în neființă a unei însemnate personalități din domeniul nefrologiei și dializei, Dr. Dimitrie Capșa.Prin inestimabila sa contribuție și făcând din medicină o artă, domnul Dr. Dimitrie Capșa poate fi considerat promotorul dializei moderne din țara noastră. Pentru Grupul
Încheiem ciclul de 4 webinarii gratuite organizate de către Centrul Medical Emerald pentru cardiologii din toată țara. Dorim să vă mulțumim dumneavoastră – participanților pentru prezența într-un număr foarte mare (aproximativ 2500) cât și întregii echipe de moderatori care s-a ocupat de realizarea și punerea în practică a acestui set
Îi urăm bun venit în echipa Emerald doamnei dr. Mariana Costache Outas, medic primar endocrinolog în cadrul Spitalulului Clinic Colţea,cu certificare europeană în Endocrinologie(2018) și cu practică medicală extinsă în endocrinologia oncologică și sechele asupra fertilității și sănătății osoase. Are o expertiză bogată în tumorile regiunii cervicale – cu parcurgerea
Centrul Medical Emerald, mai aproape de pacienți prin aplicația ALINI Centrul Medical Emerald este primul centru din România dedicat inimii și creierului, specializat în patologii cardiovasculare și neurologice, tratând pacientul multidisciplinar, cu ajutorul unui centru de imagistică și a unor specialități conexe – endocrinologie și medicină internă. Cu un
Mai ales în această perioadă, Emerald este unul dintre cele mai sigure spații medicale, ridicând standardele de atenție și igienizare către punctul maximal posibil, având întreaga echipă medicală la dispoziția dumneavoastră pentru servicii medicale mai sigure, mai aproape, mai rapid de accesat și mai relevante, cu accent pe rezolvarea problemei
Migrena vestibulară este o patologie frecventă, dar subdiagnosticată, fiind principala cauză de vertij episodic atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Aceasta apare la 1% din populație și este motivul a 9% dintre prezentările în clinici de specialitate a pacienților care acuză vertij.
Dr. Bogdan Pană, medic neurolog la Centrul Medical Emerald, participă între 5 și 9 septembrie la Dublin la cel mai important eveniment mondial dedicat CEFALEEI – International Headache Congress. Organizat de International Headache Society, are ca temă centrală noile tratamente și terapii împotriva durerilor de cap, cu participarea a mii
Pentru că la Emerald folosim doar tehnologie inovativă, de ultimă generație, echipa noastră a participat la un training hands on de ecografie cardiacă și vasculară avansată pe noul nostru ecograf Philips Epiq Elite, unul dintre cele mai noi și performante aparate ecograf din lume.
După premiul pentru Cel mai bun design interior din lume obținut în cadrul International Property Awards în decembrie 2018, un alt premiu este decernat Centrului Medical Emerald la Londra, de data aceasta din partea unei organizații medicale – Global Health & Pharma.